Conform Ordonantei de Urgenta Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesionistii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:
Înainte de expirarea perioadei de retragere, Consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) si art.14 din O.U.G Nr.34/2014, în termen de 14 zile începand cu ziua în care intra în posesia fizica a produsului.
Cheltuielile de returnare sunt suportate de către cumpărător.
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat (în ambalajul original, nedeteriorat, cu toate accesoriile care l-au însoțit). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobituri, zgârieturi, șocuri sau intervenții neautorizate etc.
Anumite produse nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății clienților, decât dacă nu au fost utilizate sau testate.
Vânzătorul va rambursa contravaloarea produsului în maximum 15 (cincisprezece) zile de la data primirii produsului returnat de către consumator.
Puteți înregistra o solicitare de retur telefon prin numărul de telefon: 0787378321 sau prin e-mail pe: comenzi@saunadepo.ro sau prin poștă pe adresa: Feliceni nr.145, Odorheiu Secuiesc, Harghita
Pentru informații suplimentare sau nelamuriri ne puteți contacta la numărul de telefon 0787378321.