Cultura îmbăierii în antichitate
Cultura îmbăierii la greci şi romani s-a dezvoltat având ca bază metoda cu pietre încinse. Erau considerate cele mai mari realizări ale vremii construcţiile gigantice, asemeni băilor calde diocleţiene din Roma, care puteau găzdui şi 3000 de oameni. În secolul V, în urma căderii Imperiului Roman, au dispărut băile elegante, chiar şi cele luxoase. Cultura romană de îmbăiere a continuat în ţările islamice.
Grecii
Începând din secolul 4 î.H., grecii au construit încăperi cu băi reci pentru gambe în incinta gimnaziilor şi în locurile unde practicau sporturile favorite. Alături se aflau încăperile cu aer uscat şi fierbinte pentru transpirare, apoi cele pentru răcirea cu apă rece. În secolul III î.H. s-au răspândit băile de aburi. Aceste băi au fost apreciate mai ales de spartani, care făceau aproape orice pentru rezistenţa corpului. Pe vremea aceea cunoşteau deja bazinele mari de înot. Pentru pregătirea apei şi încălzirea băii au elaborat procedeul încălzirii prin pardoseală, numit hipocaustum.
Romanii
Însufleţiţi de cultura îmbăierii greceşti, sub dominaţia împăraţilor (100-500 e.n.), romanii au construit băi publice imense şi luxoase, depăşind orice imaginaţie. Toate acestea aveau scopuri politice: puterea împăratului era măsurată prin mărimea băilor. Romanii au influenţat secole întregi cultura îmbăierii în Europa. Băile nu serveau strict pentru întărirea corpului – dimpotrivă: romanii doreau să se distreze. Teatrul, biblioteciile, terasele pentru bronzat, precum şi delectările fastuoase culinare însemnau distracţie. În această perioadă au luat fiinţă şi „Baldea Mixta”- locurile de îmbăiere unde bărbaţii şi femeile se distrau împreună. Ritualul îmbăierii pornea din frigidarium (încăperea cu apă rece), urmat de tepidarium (baia cu apă caldă) şi finalizat în caldarium (baia cu aer uscat şi fierbinte), la temperatura de 40-50° C. Aerul era încălzit utilizând încălzirea uscată prin pardoseală şi pereţi.
Între secolele XI şi XVII băile s-au răspândit în toată Europa. Băile prevăzute cu căzi şi cele cu aburi erau adesea în aceeaşi încăpere. Cel care asigura funcţionarea băii, „intendentul băii”, alături de îngrijirea corporală obişnuită, practica flebotomia şi efectua mici intervenţii chirurgicale. Cu toate că aceste băi erau foarte populare, au dispărut aproape în totalitate. Acest fapt se datorează „degradării morale”, apariţiei infecţiilor, precum şi ravagiilor provocate de războiul de treizeci de ani. Până la urmă, schimbarea preferinţelor şi sentimentul de pudoare au adus era „igienei uscate”, ceea ce consta din pudră, pomadă de păr şi plante aromate pentru subsuori.
Renaşterea culturii de îmbăiere
Iluminismul, mişcarea culturală amplă din ţările Europei, a propulsat pătrunderea definitivă a culturii de îmbăiere în secolele XVII şi XVIII. Mari oameni de ştiinţă, printre care şi Basedow, proclamau redescoperirea naturaleţii. Ştiinţele medicale au descoperit corelaţia dintre igienă şi sănătate. În 1777, după ce Lavoisier a descoperit faptul că pielea este un organ viu, care respiră, nu doar un simplu înveliş, s-a renunţat la „igiena uscată”. Se putea face baie din nou, iar oamenii frecventau cu plăcere băile comune şi particulare, înfiinţate în mod rapid.
Răspândirea practicării saunei în zilele noastre
În ultimii 50-60 de ani s-a dezvoltat o reţea de prestări servicii incredibil de răspândită în ceea ce priveşte practicarea saunei. Milioane de saune s-au construit conform unor standarde stabilite. Sauna zilelor noastre o putem întâlni în bazele sportive, clinici, sanatorii, cazarme, băi publice, vapoare şi locuinţe particulare. Sunt foarte populare şi saunele clasice, tradiţionale. Mai mult de o sută de milioane de oameni din toate colţurile lumii frecventeză sauna: în mod frecvent ei caută relaxarea, rezistenţa fizică, distracţia şi compania. În Finlanda, unde practicarea saunei este o tradiţie, 85% din populaţie practică sauna în mod sistematic. În cele mai multe ţări europene sauna este foarte populară. În Australia, NouaZeelandă, Japonia, Statele Unite ale Americii şi în multe regiuni din America de Sud sauna şi-a început de mult timp cucerirea triumfală.
Sauna se dezvoltă în continuare
Sauna cu infraroşii: cabina încinsă este încălzită cu raze infraroşii. În comparaţie cu sauna clasică, sauna cu infraroşii nu ne oferă o experienţă complexă, deoarece razele nu acoperă simultan fiecare parte a corpului, deci nu ne încălzim uniform. Unele părţi ale corpului rămân neîncălzite.
Efectul culorilor: alături de stimulul termic, în cabină sunt introduse raze de diverse culori, care influenţează funcţionarea corpului şi starea lui generală. Culorile sunt generate de o lampă cu presiune joasă, alimentată cu un amestec de gaz special. Fiecare culoare are un efect specific: culoarea roşie accelerează glandele şi activitatea pielii, galbenul intensifică capacitatea intelectuală şi digestia, culoarea verde şi cea albastră au un efect liniştitor. Albul şi lumina foarte deschisă ne binedispun.
Sauna de cristal: cuarţurile de cristal fumurii care sunt aşezate pe soba din saună emană o lumină plăcută şi ajută la relaxarea ideală.
Recomandare
Călătorii în scopul practicării saunei În scopul practicării saunei sunt organizate călătorii de către asociaţii şi persoane particulare: de exemplu, o călătorie la indienii navajo din America de Nord sau la corturile pentru saună ale indienilor din America de Sud, ori în Turcia, pentru băi orientale simple.